Din stele

Privește,
m-am preschimbat în apele văzduhului,
clipocind...
Novele oftează
din eternu-mi hău universal...
Stau în palma galaxiei
și-s aprinsă
ca un cărbune torid...
tu vezi doar roua
ce-a picurat dintr-un ochi stelar.

Emoție de sticlă s-a spart
în privirea ridicată spre cer.
Mi s-a revărsat lumina peste trupu-mi încovoiat.
Din acea clipă am devenit CUVÂNT.

Zâmbet

Eternul soare clipește leneș pe-a cerului văratică plapumă
Un curcubeu pierdut, simbol arhaic, jurământ solemn
Pierdut și el, tăiat în mii de luminițe
Diafane umbre alburii răzbesc în universala matcă
E vară, e lumină, e-o lume nouă născută-n râsete de jar
Crispate firele de iarbă cerșesc a dimineții umed dar...

eliberare...

sunt fericita ca natura inca isi urmeaza drumul ei, in ciuda enormitatilor

lumii...in ciuda cancanurilor, a cautatorilor de marsavii si a poluatorilor de

tot felul, fizici si mentali...am descoperit drumuri neumblate, pe unde

caprioara inca isi mai dezmiarda puiul...nu e vorba aici de inocenta, ci de acea

puritate a universului regasibila in fiecare dintre noi, dar pierduta in zorii

unei zile apocaliptice...nu vreau sa fac poezie, e doar setea imensa de frumos,

o sete de cunoastere si descoperire, de puritate si elementar...pentru ca oricat

am ridica drapelul modernitatii, sufletul tipa naturaletea...si viata...si

drumurile nesfarsite...drumuri de munte...drumuri unde inca florile si mugurii

primaverii iti zambesc strategic pentru a te cuceri si a te ispiti, afara din

lumea haosului... sunt fericita ca natura inca isi urmeaza drumul ei peren, in ciuda enormitatilor lumii...in ciuda cancanurilor, a cautatorilor de marsavii si a poluatorilor de tot felul, fizici si mentali...am descoperit drumuri neumblate, pe unde caprioara inca isi mai dezmiarda puiul...nu e vorba aici de inocenta, ci de acea puritate a universului regasibila in fiecare dintre noi, dar pierduta in zorii unei zile apocaliptice...nu vreau sa fac poezie, e doar setea imensa de frumos, o sete de cunoastere si descoperire, de puritate si elementar...pentru ca oricat am ridica drapelul modernitatii, sufletul tipa naturaletea...si viata...si drumurile nesfarsite...drumuri de munte...drumuri unde inca florile si mugurii primaverii iti zambesc strategic pentru a te cuceri si a te ispiti, afara din lumea haosului...