Pe pleoape lin se urcă
Și țese pânza unui noiembrie prăfos...
Pitagora de mult mai tace
Nici matematici triste nu devin idei
Iar cerul se prelinge-n surele-i scântei...
Se pleacă crizantemele spășite
Omagiul lor a fost precar
Și au pierdut în fața timpului amar...
De-acum năluci de fum îmbracă iar orașul
Senile păsări la geam cipciricesc
Un cântec vechi cu iz soresc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu